Centrul Robertianum de Drept Privat

Facultatea de Drept
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași

Înapoi la prima pagină

Prof. univ. dr. Valerius Ciucă, Doctor Honoris Causa al UMFST Târgu Mureș

Vineri, 2 noiembrie 2018, Aula Magna a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș a găzduit evenimentul de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa al UMFST Târgu Mureș profesorului universitar doctor Valerius Ciucă, de la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în semn de recunoaștere a excelenței sale științifice și profesionale în domeniul științelor juridice, precum și pentru contribuția adusă promovării culturii și științei românești.

„Premiindu-mă astăzi, dragi confrați, înclin să cred că mă faceți doar custodele cununei de lauri ce se cuvine mai mult genitorilor mei, familiei mele, dascălilor și mentorilor mei, maeștrilor care mi-au jalonat cărările și căutările și din al căror ADN spiritual am încercat, până astăzi, să mă inspir. Un mulțumesc curat, românesc, doresc să rețineți din alocuțiunea mea, nu doar pentru că celebrăm Centenarul Marii Uniri, ci și pentru emoțiile bune pe care mi le-ați trezit”, a transmis, în cadrul ceremoniei, prof. univ. dr. Valerius Ciucă.

Conf. univ. dr. Nicolae Ploeșteanu, de la Facultatea de Drept și Economie a UMFST Târgu Mureș, a vorbit în Laudatio despre cariera domnului profesor universitar doctor Valerius Ciucă și a prezentat argumentele acordării distincției.

„Activitatea de cercetare, didactică și profesională este impresionantă, personalitatea domniei sale fiind recunoscută la nivel internațional, în special remarcându-se în domeniile sale de referință, precum dreptul roman, dreptul european, dreptul privat comparat, filosofia dreptului european. Trăsăturile personalității sale îl recomandă ca mentor și personalitate de avangardă în privința evoluției generațiilor de juriști. (…) De un interes special se leagă organizarea primului concurs studențesc de pledoarii juridice în domeniul dreptului Uniunii Europene, pledoarii susținute în cadrul proceselor simulate la Târgu Mureș, concurs găzduit anual care are printre organizatori și membri judecători pe domnia sa”, a arătat conf. univ. dr. Nicolae Ploeșteanu.


Sursa: https://www.juridice.ro/612817/prof-univ-dr-valerius-ciuca-doctor-honoris-causa-al-umfst-targu-mures.html